Primii pesti

    Primii pesti aveau cordon ombilical    

+ZOOM

+OOM

Fosila unui peste preistoric, descoperit in Australia, este cel mai vechi exemplu de mama care da nastere unui pui, conform revistei Nature.Specimenul, care are o vechime de 380 milioane de ani, s-a pastrat cu un embrion atasat de cordonul ombilical. Noua fosila plaseaza aceasta metoda de reproducere cu 200 milioane de ani mai devreme decat se estima initial.Pana in prezent, cercetatorii credeau ca aceste creaturi sunt capabile sa isi dezvolte puii doar in interiorul oualelor. Inainte de aceasta descoperire, cea mai veche dovada a acestui tip de reproducere a fost identificata la fosila unei reptile care dateaza din era mezozoica (248 pana la 65 milioane de ani in urma).Fosila este foarte bine conservata si reprezinta o noua specie de peste, numita placoderma. Se pare ca acestea aveau un sistem remarcabil de reproducere, asemanator cu cel al rechinilor moderni. Placodermele reprezentau un grup foarte diversificat, iar biologii sunt de parere ca au descoperit cele mai vechi vertebrate cu maxilar cunoscute. Acesti pesti populau marile, raurile si lacurile in perioada devoniana, in urma cu aproximativ 420 milioane de ani.

Descrieri...

                                 Speciile de pesti -descrieri

Amurul alb

Denumire stiintifica: Ctenopharyngodon idella.

Familia: Ciprinide.
Denumire populara: amur, cteno, cosas.
Raspandire pe glob: Orignar din China, a fost aclimatizat in cateva tari din Europa.
Raspandire in Romania: In toate regiunile de ses.
Caracteristici principale:
Lungime: 50 - 60 cm (exceptional 130 - 140 cm)
Greutate: 4 - 7 kg (poate ajunge peste 30 kg).
Aspect: Este inrudit cu rosioara, clenul si crapul, din a caror trasaturi are din abundenta. Corpul este alungit ca cel al crapului de dunare, de care se deosebeste prin inotatoarea dorsala scurta, abdomenul lipsit de carna si gura semiventrala. Corpul amurului este gri-inchis, sau verzui, cu reflexe arginii pe laturi si cu abdomenul deschis.
Mod de viata: Este un peste sperios, foarte circumspect, se hraneste mai mult dupa lasarea serii, cand linistea este deplina.

Se hraneste cu: plante acvatice, fan, rame, larve, insecte si chiar pesti.
Pescuitul sportiv: Se pescuieste la fel ca si crapul romanesc. Este un luptator, dand de furca pescarului la scoaterea din apa.
Valoare gastronomica: Are o carne gustoasa.
Dimensiunea minima legala: 35 cm.

Avat

Denumire stiintifica: Aspius aspius
Familia: Ciprinide
Denumire comuna: Avat, Aun, Butoi, Gonaci, Haut, Peste lup.
Raspandire: fiind peste de apa dulce, poate fi intalnit: in Dunare, poate urca pe rauri si sa ajunga pana in zonele de deal, in raurile de apa salcie ale Deltei si chiar si in lacurile litorale.
Descriere:
Corpul avatului este alungit, viguros, cu solzi mici bine fixati cu striuri, cu spinarea si muchia ventrala rotunjite, inotatoarea dorsala mai inalta decat lunga, taiata oblic si mult impinsa spre coada. Are capul conic, gura mare, larga, cu falca de jos arcuita in sus.
Colorit: muchia spinarii bate in verde - albastrui, iar laturile si pantecele sunt argintii lucioase. Aripioarele ventrale au marginile roscate.
Dimensiuni: in conditii normale, atinge in apele noastre lungimi medii de 30-50 cm si pana la 1 kg greutate.
Comportament:
Traieste singuratic, in special in straturile superioare ale apei. Se reproduce prin martie, in rauri, pe fund pietros sau nisipos unde femelele, cam in al cincilea an de viata, isi depun icrele - intre 80.000-100.000 icre. Se hraneste cu peste mic. Astfel, in ordinea preferintei: obletul, rosioara, platica, plevusca, iar in josul Dunarii, puietul de scrumbii. Nu refuza nici crustacei, moluste, viermi sau insecte. Perioada cea mai intensa de hranire este aprilie - octombrie.
Primavara poate fi gasit in apropierea suvoaielor repezi, care aduc maruntisul luat de curent, dar si in zonele unde apa limpede din balta se intalneste cu cea tulbure a raurilor. Cand curentul este prea puternic prefera sa stea mai aproape de maluri.
Vara, cand nivelul apelor incepe sa se echilibreze, avatul isi cauta locurile de vanatoare pe langa bancurile de nisip, la apa incalzita unde se aduna puietul, dar locurile preferate ramangurile de varsare in rauri sau in Dunare, ale garlelor si canalelor. Rar mai poate fi gasit in balti.
Toamna, pe masura ce apele se racesc, avatul coboara spre fund, continua sa "muste", insa mai rar.
Dimensiune minima legala: 30 cm

Biban

Denumire stiintifica: Perca fluvialitis
Raspandire: foarte raspandit este intalnit in apele dulci si salmastre, in cele curgatoare pana in zona mrenei, dar mai ales in apele statatoare, unde nu trebuie sa infrunte curentul.
Descriere:
Are corpul indesat, arcuit, mai inalt spre cap si mult mai gatuit spre coada, capul aproape conic cu botul scurt si gura terminala captusita cu dinti si ochi mari. Aripioara dorsala, formata numai din radii tari tepoase. Are corpul acoperit cu solzi mici, zimtati, adanc infipti.
Colorat pe spate cenusiu - verzuie cu reflexe metalice; laturile verzui cu reflexe aramii, burta plumburie albicioasa si cateodata galbena - palid. Pe laturile corpului se disting bine 5 - 9 dungi verticale de culoare inchisa. Prima inotatoare dorsala , la terminare are 2 - 3 pete inchise. In apele noastre atinge lungimea medie de 15-30 cm si 100-350 g greutate.
Comportament:
Isi petrece prima parte a vietii in carduri, sute de bibanasi prezenti pretutindeni, ziua spre suprafata, noaptea spre fund, dar nu prea la adanc. Cand a atins o palma, rar cardul numara 20 de exemplare. matur, devine solitar. Nu face niciodata migratii, aciuindu-se langa tot ce este vertical sau in panta abrupta, in cotloanele din maluri, pe langa cocioace, printre radacini, in ochiurile din mijlocul stufariilor, sub pasarele sau debarcadere, la orice confluente, oriunde se gaseste pestele marunt.
Se hraneste cu crustacei, moluste, larve de insecte si, in special, pesti de talie marunta ( plevusca), icrele pestilor si chiar semeni de ai lui.
Se reproduce, cand a implinit 3 ani, pe la mijlocul lui martie ( daca apa are 10 - 12 grade ) si pana in aprilie. Icrele sunt depuse numai dimineata, la apa mica, cu vegetatie multa, fie sub forma de siraguri de margele marunte lungi de 1-2 m si late de 2-3 cm imbracate intr-un tesut gelatinos, fie sub forma unor ghemuri stranse bine, pe care le asaza aproape de maluri, pe pietre, pe bucati de lemn ratacite etc.
Spre iarna, cardurile numeroase de bibani se retrag catre fundul apei, se hranesc putin sau deloc si in primavara revin la aceleasi obiceiuri.
Dimensiune minima legala: 12 cm

Caras

Raspandire: Raspindit in Delta Dunarii si in majoritatea raurilor , inclusiv baltile acestora si de asemenea pe Dunare ;carasul este cel mai popular si cred ca si cel mai intalnit peste , in cosul pescarului ,de la noi. Reproducerea carasului are loc in perioada primaverii, aprilie-iunie.
Dimensiuni: Carasul este un peste de talie medie ajungind , in mod exceptional, pina la 3.5 kg.Produce hibrizi cu crapul si platica,acesta fiind motivul pentru care cateodata nu stim exact ce peste e ;parca ar fi caras si parca n-ar fi.
Hranire: Modul de hranire este similar cu cel al crapului, hranindu-se atat cu vegetale cat si cu larve, insecte. Nada preferata a carasului este pe baza de cereale macinate in amestec cu arome iar ca momeli mentionam viermusii de carne, ramele, miez de paine, mamaliga etc.
Locuri preferate: De regula carasul prefera zonele maloase sau nisipoase hranindu-se pe fundul apei.Asta in mod obisnuit . Cateodata mananca deasupra fundului la 20-40cm asa ca daca nu aveti rezultate pe fund e bine sa schimbati pasul. In mod obisnuit incepe sa traga mai devreme prin balti (se incalzeste apa mai repede) si abia mai tarziu trage si pe Dunare.
Pescuit: Monturile folosite sunt de o larga diversitate si fiecare o va folosi pe cea care o considera mai prinzatoare. S-ar parea ca e bine ca primavara si toamna sa folositi momeala de natura animala(rame rosii de balegar,viermusi etc) iar pe perioada verii cel mai bine e sa folositi momeala de natura vegetala(mamaliga ,boabe de porumb,etc).Oricum e bine ca atunci cand pescuiti caras sa nu va bazati pe o singura momeala ,pentru ca e un peste cu toane. 

Crap

Denumire stiintifica: Cyprinus Carpio Carpio
Familia: Ciprinide
Descriere: dimensiunile obisnuite ale crapului sunt intre 50-100 cm si (6-20 kg), ajungand pana la 140 cm si 45 kg (rar).
Durata de viata este lunga pana la 15-20 de ani.
Corpul este alungit, comprimat lateral.
Gura este subterminala, adaptata gasirii hranei pe fundul apei. Buzele groase sunt de asemenea adaptate la modul de hranire, putandu-se extinde ca un tub. Tot pe buze se gasesc patru mustati scurte, care il ajuta la pipait. Solzii sunt mari. Exista si varietati de crap cu solzi foarte mari si putini (crap oglinda) sau fara solzi (crap golas).
In functie de mediul in care traieste, coloratia crapului difera de la argintiu-auriu in ape limpezi, curate, pana la verzui negricios in lacurile invadate de vegetatie.
Origine:  crapul este originar din Asia.
Raspandire: traieste in toate raurile si lacurile din Europa si Asia. In ultimul secol a fost aclimatizat si in America de Nord si de Sud si Australia, insa in aceste tari este considerat daunator datorita impactului negativ al acestuia asupra speciilor locale. Nu se intalneste in Africa, Siberia. La noi in tara traieste in toate lacurile si raurile de deal si de ses, in Dunare si Delta Dunarii. Apreciaza o apa transparenta, avand pe fund nisip sau mal, bogata in plante acvatice si obstacole naturale.
Inmultire: inmultirea crapului are loc la mijlocul primaverii, cand apa atinge 8-10 grade Celsius, dupa ce iese din hibernare. (aprilie - mai). Femela depune circa 100 000 icre pentru 1 Kg/corp. Alevinii eclozeaza dupa 3 - 4 zile. Primele doua zile se hranesc cu sacul vitelin, pentru ca dupa aceea sa treaca la o hranire activa, in aceleasi ape in care s-au nascut. La venirea toamnei, puii au deja 100 de grame.
Dimensiune minima legala 35cm.

Fitofag

Tara sa de origine este China dar a fost introdus in apele din lumea intreaga pentru crestere intensiva (creste foarte repede, la nivel mondial se recolteaza anual peste 1 milion de tone de fitofag) si mai ales din cauza ideii ca este un mare consumator de alge si asa se poate controla cresterea exploziva a anumitor alge. Dupa introducerea acestui peste foarte multe tari au raportat un impact negativ asupra mediului si se lupta in prezent la limitarea numarului de fitofagi din apele naturale (in special in rauri).
"Chinezul" are un regim bazat pe alge microscopice. Echivalentul sau in ocean ar fi balena, care desi este impresionanta ca marime se hraneste cu organisme de zeci de ori mai mici decat ea. Fiind mai usor adaptabil la conditiile de mediu din Romania decat confratele sau- sangerul- acest peste a proliferat atat in captivitate, in crescatorii, cat si in Dunare, unde a facut obiectul principal al pescuitului la japca.

Diferentele dintre fitofag si novac sunt foarte subtile si destul de greu de sesizat in practica, cu atat mai mult cu cat s-a incercat si chiar s-a reusit hibridizarea celor doua rase. Aceste diferente constau in raportul cap/corp, numarul de radii la inotatoarea dorsala, etc. Pentru a le lamuri, precizez urmatoarele: Fitofagul are capul relativ mai mic decat al sangerului si o coloratie mai deschisa. Sangerul, in schimb, are capul mare, si prezinta, in special dupa moarte, acea coloratie sangerie care ii da numele. O alta greseala comuna este sa se considere ca se poate face o diferentiere exacta dupa culoarea solzilor, dupa dungi sau pete. Am vazut atat sangeri, cat si fitofagi "impestritati" cu negru si gri; pe deasupra, o logica pescareasca ne aduce aminte ca pestele preia culoarea habitatului, putand exista, de exemplu stiuci galbene, verzi, cu pete, cu dungi, etc.

Nefiind foarte iubit de pescarii sportivi (cu exceptia asiaticilor) nu s-au dezvoltat foarte mult tehnici si nade de pescuit pentru acest peste. Lipsa totala de interes pentru pescuitul fitofagului poate fi si modul cel putin ciudat al acestui peste de hranire, aspira fitoplancton, il filtreaza si apoi elimina apa prin branhii. Cu toate acestea fitofagul se prinde frecvent la momeli animale (rame, viermusi) sau alte momeli ca mamaliga, pufuleti sau chiar boilies.

Chiar cu lipsa de interes sportiv al acestui peste ar trebui mentionat ca este un foarte bun luptataor, drill-ul cu un fito mare poate fi "lupta vietii" mai ales ca recordul in marime il depaseste mult pe cel al crapului atingand frecvent greutati de peste 50 kg.
In Asia se pescuieste foarte mult la acest peste la bomba (la ei este legala, morala si sportiva), in momitor pun tot felul de paste fierte (spanac sau salata verde amestecata cu fainuri diverse, malai, faina de grau, orez etc) iar pe carlig(e) momeala flotanta. Recordul in romania la acest peste este de cca 55 kg (mai jos in poza) iar in China de cca 80 kg.

Tipar

Denumire stiintifica: Misgurnus fossilis
Denumire populara: Chiscar rosu, varlan, tipar mare, cec.
Caracteristici principale:
Lungime: 18-20 cm rar ajunge la 24-26 cm
Greutate: 500g rar ajunge la 2 kg.
Denumire stiintifica:
Aspect: Corpul este alungit, acoperit cu solzi mici si un strat alunecos. Capul este gros, gura are forma de semiluna. Sub ochi are un ghimpe ascutit. Partea dorsala este cafenie, iar corpul este galben-ruginiu.
Mod de viata: Se intalneste in apele statatoare, cu mal si vegetatie. Se hraneste in timpul noptii cu viermi, melci, crustacee si moluste. In momentul cand este tinut in mana, scoate un sunet( chitait)- de aici, denumirea de tipar. Se pescuieste primavara si toamna cu mana din locurile maloase.
Valoarea gastronomica: Carnea este dulce, putin tare, dar gustoasa.
Dimensiunea minima legala: legea nu reglementeaza lungimea minima admisa la pescuit.

Stiuca

Denumire stiintifica: Esox lucius
Raspandire: Traieste indeosebi in apele statatoare, bogate in vegetatie, dar si in cele curgatoare pana in zona deluroasa.
Descriere: Are corpul relativ gros, cilindric si alungit, avand , de regula, lungimea obisnuita 30 - 40 cm (exceptional 1.5 m), iar greutatea de 0.500 g - 1 kg (exceptional 6 - 25 kg).
Botul de forma unui cioc de rata. Gura mare, larg despicata, cu multi dinti. Falca de jos mai lunga decat cea de sus . Inotatoarea dorsala situata mult spre coada.
Coloratia variaza dupa ape, de la cenusiu - verzui la galben - verzui pe spate; burta alba, laturile vargate, marmorat. Inotatoarele cu mai multe dungi transversale de culoare neagra - cenusie.
Comportament: In primele stadii de viata stiuca traieste in carduri si, ca si ceilalti pesti, se hraneste cu microorganismele din apa. Mai tarziu devine solitara si aproape exclusiv ihtiofaga.
Ziua, stiuca sta ascunsa in preajma vegetatiei, aproape nemiscata, in pozitie oblica ( de atac - cu capul mai sus; de repaus - cu capul mai jos ), repezindu-se numai asupra pestilor care ii trec prin preajma, insa noaptea vaneaza activ pentru a-si potoli lacomia ( desi urmareste mai ales maruntisul, poate inghiti si pesti mai mari, pana la 1/3 din greutatea proprie ). Se hraneste pesti marunti, broaste, serpi de apa, mamifere mici de apa si se arata a fi si canibal.
Desi lacoma, stiuca nu se hraneste tot timpul; cu toate ca digera repede si ramane cu stomacul gol, sta zile intregi inactiva, pentru ca apoi sa inghita mai mult decat ii este necesar.
Activitatea stiucilor se declanseaza aproape simultan, nu numai intr-un anumit loc sau intr-o apa, ci pe un teritoriu mult mai larg, asa cum se intampla si cu incetarea hranirii lor.
Ca mai toti rapitorii, se reproduce de timpuriu, imediat ce s-a pornit topirea ghetii, prin februarie si dureaza pana in aprilie. numarul icrelor depuse nu depaseste 300.000; culoarea lor este galbuie si de 2.5 - 3 mm diametru.
Dimensiune minima legala: 40 cm

Somn

Somnul (Silurus glanis) este o specie de peste rapitor de talie mare din familia Siluridae. El este raspandit mai ales in Europa Centrala si Europa de Est, dar si in Asia de Vest putand fi intalnit si in Afganistan sau Kazahstan. Somnul traieste frecvent in balti, lacuri, pe cursul inferior al fluviilor mai mari, ca si la gura lor de varsare in Marea Baltica, Marea Neagra, Marea Caspica. Pestele prefera locurile adanci cu mal si ape tulburi.
Somnul are un corp lung, cu un cap turtit dorso-ventral; are o gura larga, care are pe laturi doua mustati lungi, sub gura fiind mustati scurte. Corpul se termina fara o inotatoare codala propriu-zisa. In medie somnul are o lungime de 2 m, putand insa atinge o lungime de 3 m si o greutate de 150 kg. Culoarea corpului este albastruie negricioasa sau verzuie maslinie pe spate, iar abdomenul este de o culoare mai deschisa.
Somnul este activ mai ales noaptea, vanand in apele tulburi cand temperatura apei este peste 4 - 7 grade C. Hrana lui consta mai ales din pe?ti si raci, dar poate ataca si pasari acvatice sau mamifere tinere. Animalele adulte duc in general o viata solitara.
Perioada depunerii icrelor la somn este in regiunile temperate intre lunile mai si iunie, cand apa are o temperatura intre 17 - 18 grade C. Icrele sunt depuse in locuri bogate cu plante acvatice. Cantitatea de icre depuse depinde de posibilitatile de hranire si de marimea femelei. La 2 - 3 zile apare puietul care are o marime de 4 - 5 mm. In primele 10 zile ei sunt sensibili la lumina. Dupa aceasta perioada incep sa se deplaseze activ consumand plancton, crustacee mici. In caz ca nu este suficienta hrana apare canibalismul. La varsta de 4 - 5 ani somnul este apt pentru reproductie.

Scrumbia 

albastra

Denumire stiintifica: Scomber scombrus
Denumire populara: scombros, scumbri
Caracteristici principale:
Lungime: 18-20 cm rar ajunge la 40 cm
Greutate: 100-120 g rar ajunge la 500-700 g
Denumire stiintifica:
Aspect: Corpul fusiform avand solzi marunti. Partea dorsala este albastra, din loc in loc observandu-se irizatii verzi. Corpul este brazdat de diferite dungi, verticale de culoare inchisa. Are gura larga si dinti ascutiti. Ochii sunt mari si inotatoarele scurte.
Mod de viata: Se intalneste in marile Marmara, Egee si in Marea Neagra. Se hraneste cu hamsie, aterina si crustacee mici. Se pescuieste primavara, vara si toamna cu undita, setci si taliene.
Valoarea gastronomica: Are carnea grasa si foarte aromata.
Dimensiunea minima legala: 20cm.

Rosioara

Denumire stiintifica: scardinius erythrophthalmus
Denumire populara: babusca rosie, rosioara cu pana rosie, pana rosie, ocheana rosie, ochenita
Caracteristici principale:
Lungime: 18-24 cm rar ajunge la 35 cm
Greutate: 200-300g rar ajunge la 1-1,5 kg
Aspect: Corpul sau este alungit, comprimat lateral, de inaltime variabila. Solzi mijlocii,bine fixati. Bot scurt, caudala adanca cu lobi egali. Are partea dorsala de culoare albastrui inchis cu reflexii verzi sau cafenii uneori chiar negricioase. Laturile pestelui sunt argintii iar partea ventrala este alba. Inotatoarele, exceptand cele ale exemplarelor tinere, au baza fumurie si varfurile rosii.
Mod de viata: Se intalneste in apele de campie, in toate raurile Dunarii si in lunca acestora, in lacurile litorale, in baltile si ghiolurile Deltei Dunarii, in iazurile transilvanene, in lacurile de acumulare din zonele de deal si campie.
Se hraneste cu : particule de plante, alge, larve de insecte, viermi, racusori mici. Se pescuieste cu undita de primavara pana toamna, la suprafata apei cu o varga usoara de 3-4 cm lungime, cu carlig bine ascutit, sfoara de 20-22 si struna de 16-18. 

Valoare gastronomica: carne calitativ inferioara.
Dimensiunea minima legala: 15 cm.

                                                                                As mai putea continua insa nu vreau sa va plictisesc ,daca vreti mai multe descrieri despre pesti sa imi lasati comentarii pe aceasta pagina..:) Va multumesc

Sa trecem la ceva mai interesant...

                          Lucruri interesante despre pesti :)

• Peştii au trăit pe Pămînt si cu 450 milioane de ani în urma, deci au existat înaintea dinozaurilor.
• Pană în zilele noastre s-au identificat mai mult de 25 mii de specii si, după ultimele estimări, mai exista încă 15 mii de specii neidentificate.
• Numărul pestilor cunoscuţi este mai mare decît cel al mamiferelor, amfibienilor, reptilelor si al speciilor de păsări împreună.
• 40% din numărul total al speciilor de pesti trăieşte în apa dulce, deşi provizia de apa dulce a pămîntului este numai 0,1%.
• Peştele leopard (Ctenopoma acutirostre) poate sa tragă oxigen din aer si poate sa se menţină vertical pentru a se confunda cu o frunza, datorită aripioarei puternice.

Peste leopard

• Unii peşti, de exemplu rechinii nu au basica, ceea ce îi ajuta sa plutească pe apa, altfel trebuie sa înoate continuu. Cînd nu înoată, rechinul se scufunda pe fundul marii.
• Si peşti aud! Anumite specii pot auzi sunete similare unui scrasnet, în timp ce alţii (de ex. somnul) face sunete ciudate cu ajutorul basicii.
• Deşi pare incredibil, ştiai ca unele specii de peştii pot sa zboare (alunece), sa sara pe suprafaţa apei sau chiar sa urce o stîncă? Evident, e vorba de urcarea unei stînci din ocean...
• Canalul de tusa este organul senzorial mecanic al pestilor si al unor amfibieni. Se compune dintr-un canal care se extinde, începînd de la cap, pe ambele părţi a corpului. În canal se găsesc celule de par perceptive. Cu aceste celule, animalele percep fluxul prin miscari in apa ( de exemplu pradatorii sau chiar prada).
• Cel mai mare pestele din lume este rechinul-balena, Rhincodon typus. Acesta poate sa crească pana la 15 metri si ajunge sa cantareasca peste 20 de tone.
• Cel mai mic peste masculin din lume este Photocorynus spiniceps: măsoară doar 6,2 mm, în timp ce femela atinge 46 milimetri.

Photocorynus spiniceps

• Unele specii nu au oase, iar scheletul corpului este alcătuit doar din cartilaje. De unde si denumirea de Peşti Cartilaginosi.
• Organele senzoriale ale pestilor sunt bine dezvoltate. Unele specii au mirosul si auzul extrem de bun.
• Peştii simt durerea si stresul, la fel ca mamiferele si păsările.
• Pestii tropicali sunt unii dintre cele mai populare animale domestice in Statele Unite. Din păcate, sunt si foarte fragili astfel ca 95% dintre decesele survenite în randul acestor pesti sunt cauzate de felul ireponsabil în care sunt ingrijiti.
• Peştii dorm cu ochii deschisi.
• Pestisorul de aur se decoloreaza, daca nu il atinge raza de soare!
• Majoritatea pestilor - cu exceptia anghilelor - nu pot inota inapoi.

                                                                

                                                            Curiozitati despre peşti :)

Rechinii ataca in intreaga lume in jur de 50-75 de oameni pe an, din care 8-10 mor. Oamenii omoara in fiecare an in jur de 20-100 milioane de rechini, prin pescuit.

Pestii pirania, nu depasesc 15-25 de cm (rar pot ajunge la 40-45 cm), pot devora in doar cateva secunde vietati cu mult mai mari decat el, de multe ori cat inca victima se afla in viata. Reusesc aceasta performanta datorita dintilor extrem de ascutiti si faptului ca se hranesc si traiesc in bancuri mari. Se pare insa ca acest instinct, de a forma bancuri mari, este mai degraba defensiv, decat ofensiv. Ei alcatuiesc bancuri mari de pesti mai ales atunci cand nivelul apei scade foarte mult, expunandu-i pradatorilor naturali. In centrul bancului de pesti se afla intotdeauna pestii maturi din punct de vedere sexual, care sunt astfel protejati de atacuri, asigurandu-se perpetuarea speciei. 
Desi cu o reputatie de ucigasi, dieta lor este alcatuita, in general, din plante, crustacee, pesti si insecte, ei fiind si necrofagi, majoritatea speciilor consumand lesuri de animale sau animale muribunde. 
Dintr-un grup de alti pesti, intotdeauna ei ii ataca pe cei mai slabiti, dupa ce mai intai investigheaza si testeaza potentialele victime.

Calutul de mare mascul ramane "insarcinat", nu doar femela. Atunci cand se imperecheaza, asa cum se vede in poza, femela trece ouale din corpul ei intr-o husa a masculului, unde acesta le fertilizeaza acoperindu-le cu sperma sa, dupa care le poarta intre 9 si 45 de zile, pana cand din aceste oua fertilizate ies o multitudine de mici caluti de mare. Dupa ce micii caluti de mare sunt eliberati in apa, fiecare din ei este pe cont propriu, aproximativ 5% din ei supravietuind pana la maturitate, o rata de succes mult mai mare decat la majoritatea pestilor.

Calutii de mare sunt singurii pesti care inoata in pozitie verticala. Inotatori inabili, de obicei isi petrec timpul ascunsi prin vegetatia de pe fundul marii, la mica adancime, hranindu-se cu plante, plancton, mici crustacee, creveti mici, larve de pesti.

                                                Somnul poate atinge si o lungime de 5 metri si o greutate de pana la 300 kilograme. In   mod normal, somnul creste pana la 2 - 3 metri lungime si catareste la maturitate in jur de 150 kilograme.

                                                          

Cateva lucruri din anatomia unui peste

                         Despre pesti si alacatuirea lor

 Peștele este un animal vertebrat, craniat, ce trăiește în mediu acvatic. El respiră oxigen dizolvat în apă. Se cunosc aproximativ 29000 de specii de pești. Știința ce se ocupă cu studiul peștilor se numește ichtiologie. Peștii sunt cei mai puțin dezvoltați dintre craniate.

   1. Morfologia externa  

Corpul este fusiform, are forma hidrodinamică, dar poate fi turtit dorso-ventral. Este alcătuit din 3 părți: cap, trunchi și coadă.

• Peștii au 2 tipuri de înotătoare: Perechi (pectorală și abdominală) și neperechi (dorsală, codală și anală).

1. Cele perechi au o structură stabilă, fiind formate din piesele osoase ale centurii scapulare și pelviene. Ele ajută peștii să se scufunde în apă, să facă rotații, să mențină corpul într-o poziție normală.
2. Cele neperechi sunt pliuri ale pielii, susținuți de raze osoase externe. Înotătoarea codală participă la propulsarea înainte a peștelui, înotătoarele anale și dorsale participă la menținerea echilibrului în timpul înotului.

Pielea este acoperită cu un mucus secretat de celulele glandulare tegumentare. Corpul este acoperit cu solzi protectori sau plăci osoase de origine dermică. Colorația este determinată de cromatofori, celule care se află sub piele și conțin granule pigmentare.

  2.Organele de simt

   

Vazul -  Ochiul are o structură și origine complexă de forma unui glob, însoțit de organe anexe. Celulele fotosensibile se găsesc în retină și receptionează lumina. Ochii nu au pleoape și au o membrană nictitantă. Ochiul peștilor osoși este hipermetrop (nu vede aproape) și se poate acomoda numai pentru o vedere in depărtare. Distanta minimă la care poate vedea este de 5m.

Mirosul- Organul olfactiv nu este dezvoltat, fiind reprezentat de 2 nări și 2 săculeți dinăuntrul capului, ce conțin câteva celule olfactive.

 Auzul-Organul auditiv este reprezentat numai prin urechea internă (labirintul membranos) formată din utriculă, cu trei canale semicirculare și saculă, cu o formațiune numită lagenă.

Gustul-În piele se află celulele gustative și tactile ale peștilor.

Tactilitatea-Receptorii tegumentari se prezintă în special prin linia laterală. Excitațiile tactile sunt percepute și de mugurii senzitivi, comuni pentru excitațiile gustative. Ei sunt răspândiți în cavitatea bucală, pe buze, pe mustăți, pe cap și toată suprafața corpului.

Scheletul-Peștii dispun de schelet intern format din scheletul capului, trunchiului și inotătoarelor. Scheletul capului cuprinde cutia craniană, oasele feței, oasele gurii, operculele. Scheletul trunchiului este format din coloana vertebrală care cuprinde un număr diferit de vertebre. De apofizele acestora sunt prinse coastele. Coloana vertebrală este unită direct cu cutia craniană și coastele. Ea se împarte în 2 regiuni: toracală și codală. Peștii nu au stern. Conformația membrelor este în strânsă legatură cu modul de locomoție, care este tipic acvatic. Înotătoarele neperechi (dorsală, codală și anală) au un schelet format din raze externe osoase ce susțin o membrană tegumentară. Înotătoarele perechi sunt formate din structuri osoase ale centurilor și structuri ale părților libere ale înotătoarelor. Prin intermediul centurilor scapulară și pelviană, înotătoarele perechi sunt prinse de scheletul corpului și musculatură.

Musculatura-Musculatura peștilor este reprezentată, în principal, de 2 bande de celule musculare, întinse de-a lungul fiecărei laturi a corpului. Acestea asigură flexiunea trunchiului. Alți mușchi sunt cei cranieni. Aproape toți peștii au vezica înotătoare (scrumbia nu are vezică), care este umplută cu o mulțime de gaze, în special oxigen. Ea ajută peștele să-și modifice densitatea corpului.

   3.Sistemul nervos

  Sistemul nervos central la pești constă din encefal și măduva spinării.

Encefalul-Encefalul se caracterizează printr-un mezencefal mare, în care se localizează terminațiile neuronilor ce pornesc de la retină, și hipotalamus cu lobi inferiori, sacul vascular și un cerebel, de regulă foarte dezvoltat. Are 10 perechi de nervi cranieni, fiziologic fiind nervi senzitivi, motori și micști.

Maduva spinarii-Nervii rahidieni au 2 rădăcini care se unesc în afara măduvei, formând un nerv mixt. Nervii rahidieni sunt în legătură cu sistemul nervos simpatic.

Sistemul circulator-Sângele trece o singură dată prin inimă, de aceea circulația este simplă și închisă. Prin inimă curge sânge bogat în dioxid de carbon, care prin aorta ventrală ajunge în branhii, unde cedează dioxidul de carbon și se îmbogățește cu oxigen. Aorta dorsală asigură transportarea lui spre organe. Sunt animale poichiloterme (temperatura corpului variază în raport cu temperatura mediului).

Inima-Inima peștilor este bicamerală, fiind compusă dintr-un atriu și un ventricul.

Sistemul digestiv-Aparatul digestiv începe cu cavitatea bucală. Limba și glandele salivare lipsesc. Urmează faringele, esofagul, apoi stomacul. La peștii lipsiți de stomac, esofagul este scurt și continuă cu intestinul. La peștii răpitori stomacul este voluminos și se poate dilata ușor. Ficatul este bilobat sau trilobat și are vezică biliară. Pancreasul endocrin este reprezentat prin insulele Langherhans. La peștii cartilaginoși, apar dinții, din solzii placoidali. Aceștia sunt slab diferențiați, fixați de maxilare și permanent schimbați.

Sistemul respirator-La pești, reproducerea are loc în mediul acvatic. Sunt animale unisexuate. Fecundația este în general externă, mai rar internă (la peștii cartilaginoși). Dezvoltarea oului în afara organismului parental se întâlnește la peștii ovipari. La speciile ovovivipare (rechini, crosopterigeni), dezvoltarea embrionară are loc în interiorul corpului (de exemplu, în gură). Speciile vivipare nasc pui care s-au dezvoltat în organismul matern, embrionul fiind adăpostit în ovar.

Organele sexuale la mascul sunt testiculele, unde se dezvoltă spermatozoizii scufundați în lichid lăptos (lapții), iar la femele – ovarele în care se dezvoltă ovulele (icrele).

Sistemul excretor-Aparatul excretor este reprezentat prin doi rinichi alungiți în apropierea coloanei vertebrale cu câte un ureter scurt, care se unesc într-un canal ce se deschide în cloacă. În stadiul embrionar rinichiul este de tip pronefros – este alcătuit din tuburi urinifere așezate perechi și care comunică cu cavitatea corpului printr-o pâlnie ciliată numită nefrostom; în apropierea ei se găsește glomerul vascularizat cu rol în transportul produselor de excreție; tuburile urinare se deschid în afara corpului prin canalul Woff, care se deschide în cloacă. La adult – mezonefros, nefrostomul este rudimentar și închis. Tuburile urinifere formează capsula lui Bowman, care acoperă glomerulul vascular. Tuburile urinifere primesc produsele toxice direct din sânge, iar glomerulul vascular devine intern (glomerulul lui Malpighi). Rolul ureterului îl are canalul Woff. Vezica urinară se formează prin dilatarea uterului. La excreție participă și branhiile și pielea.

Aparatul respirator-Aparatul respirator este reprezentat de aparatul branhial. În inspirație, apa pătrunde prin gură în cavitatea branhială și scaldă branhiile. În expirație, gura se închide și apa, fiind împinsă prin lamelele branhiilor, se elimină de sub opercule. La unii pești (crosopterigeni și dipnoi) sunt prezenți plămânii saciformi, cu o structură simplă și o vascularizare tipică.


Aripioarele pestilor 
Pestii au mai multe tipuri de aripioare, cu care innoata dar si cu care se apara. Aripioarele nepereche ale pestilor sunt aripioara dorsala, aripioara anala si coada, iar aripioarele pereche sunt aripioarele pectorale si aripioarele pelviene. Aripioarele au o structura sustinuta de nervuri puternice, si au marimi si forme diferite in functie de felul in care s-a dezvoltat fiecare specie. 

Aripioarele pectorale sunt folosite mai ales la miscarile de rotatie, de intoarcere, dar au si un rol in sustinerea pestelui, in atingere si in innot. 

Aripioarele pelviene ofera stabilitate pestelui si il ajuta sa-si incetineasca viteza. 

Aripioara dorsala, care la unii pesti este impartita in mai multe aripioare ofera stabilitate pestelui si il ajuta sa execute intoarceri "bruste". 

Aripioara anala ofera stabilitate pestelui. 

Coada ajuta pestele sa innoate, ea fiind principalul mijloc de locomotie al pestelui. 
Coada pestilor Forma cozii pestilor ne arata cat de repede pot innota acestia: 

Coada ascutita este semnul unui peste care poate innota foarte repede perioade mari de timp. 

Coada in furca este specifica pestilor care de asemenea innoata repede, dar nu pentru timp foarte indelungat. Cu cat este mai adanca "furca" cu atat pestele este un innotator mai rapid. 

Cozile rotunde sau drepte sunt specifice pestilor lenti, care nu sunt innotatori rapizi. Totusi, si acesti pesti sunt capabili de miscari rapide dar scurte. 

Ochii pestilor 
Pestii sunt fiinte care se bazeaza pe vaz pentru a-si prinde hrana. Ochii pestilor care se hranesc noaptea sunt foarte mari. Rechinii au chiar pupila si unele specii de rechin au o pleaopa ce se inchide si se deschide de jos in sus. Pestii de acvariu nu au insa nici pupile, nici pleaoape. 

                                                                                      Cam atat despre alcatuirea unui peste! :) :d

Tipuri de pestisori ;)

                       Pesti colorati......multi pestisori.......

Pestii sunt de multe tipuri , cei mai des intalniti sunt cei colorati .Va voi da cateva exemple de pesti :

Pestele balon

Pestele clovn

Pestele betta

Pestele koi